Publicat în Comunicate, Noutăți pe 21 may 2025

Timișoara își reface chipul istoric: statuia Theros revine pe fațada Palatului Karl Kunz

Asociația Prin Banat lansează proiectul „Patrimoniu reîntregit” – o inițiativă ambițioasă care aduce împreună tehnologia, arta și implicarea comunitară pentru a salva și pune în valoare elemente arhitecturale aflate în pericol din patrimoniul Timișoarei. Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Piesa centrală a proiectului este reconstrucția statuii Theros (statuia alegorică a verii), parte din grupul statuar al Celor Patru Anotimpuri, care odinioară decora fațada Palatului Karl Kunz din cartierul istoric Fabric. Theros este a doua piesă refăcută din acest ansamblu, după Phthinoporon (statuia alegorică a toamnei), montată în noiembrie 2024 tot de către Asociația Prin Banat.


Trei etape pentru un patrimoniu reîntregit

Pentru ca această viziune să prindă contur, proiectul se va desfășura în trei etape:

  1. Digitalizare 3D

Vor fi selectate 20 de ornamente arhitecturale aflate în pericol de colaps, care vor fi scanate cu tehnologie laser de înaltă precizie și reproduse prin printare 3D. Criteriul de selecție al ornamentelor incluse în proiect va fi cel al urgenței, fiind alese acele detalii aflate în stare de precolaps, aflate în pericol iminent de pierdere.

  1. Reconstrucția statuii Theros

A doua statuie din grupul celor patru statui alegorice ale anotimpurilor va fi reprodusă la dimensiune reală și montată pe fațada Palatului Karl Kunz. Întreg demersul va fi documentat, existând inclusiv zile de atelier deschis, astfel încât publicul larg să intre în contact direct cu procesul de modelare a statuii.

3.Theros - un festival dedicat patrimoniului

Rezultatele proiectului vor fi prezentate publicului printr-un eveniment deschis, organizat în perioada 2–3 august 2025, cu activități educative, ateliere, tururi ghidate și momente artistice pentru toate vârstele. Evenimentul va aduce împreună locuitori, artiști, arhitecți și pasionați de istorie, într-un cadru viu, dedicat memoriei orașului. Festivalul va avea loc în apropierea Palatului Karl Kunz, iar accesul va fi liber pentru toate categoriile de public. Punctul culminant al proiectului va fi pe 3 august 2025 (chiar de ziua Timișoarei) când va avea loc montarea oficială a statuii Theros – un moment simbolic prin care orașul își redobândește o parte din identitatea sa istorică și vizuală.

Răspuns cultural în fața urgenței

„Patrimoniu reîntregit” răspunde unor nevoi culturale urgente, vizând intervenția în zone ale orașului unde patrimoniul este în pericol iminent de a fi pierdut. Lipsa unor astfel de acțiuni poate avea efecte ireversibile asupra memoriei colective și a valorilor arhitecturale locale. „Patrimoniu reîntregit” este mai mult decât un demers de restaurare – este o reconectare emoțională și civică la trecutul orașului. Este o invitație de a ne îngriji moștenirea urbană și de a construi, împreună, un viitor care onorează memoria locului.

Attila Nagy - statuie Phthinoporon.jpg ornamente atelier Attila Nagy.jpg Patrimoniureintregit_01.jpg montare statuie Phthinoporon noiembrie 2024.jpg foto 2 scan.png foto 1 scan.png reintregire-cap-de-paun-prin-banat-februrie-2023.jpg ornament reconstituit atelier Attila Nagy.jpg

Proiect organizat de Asociația Prin Banat.

Finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parteneri: Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Librăria Cărturești Timișoara, Asociația de la 4, Asociația de proprietari 3 August 1919 nr. 3, Asociația Civic Access, Asociația pentru Capacitatea Abilităților Speciale

Postat în categoriile Comunicate, Noutăți în data de 21 may 2025.