În 16 şi 17 septembrie, Piața Romanilor se transformă în spațiu de expresie a situaţiei curente a cartierului istoric timişorean Fabric, în cadrul evenimentului Heritage of Timișoara: Fabric, organizat de Asociaţia Prin Banat.
Evenimentul Heritage of Timişoara: Fabric face parte din proiectul cultural cu acelaşi nume, aflat la prima ediţie şi care se desfăşoară în perioada iunie-octombrie 2017, în cartierul istoric Fabric - o zonă adeseori neglijată din punct de vedere cultural, din cauza distanței foarte mici față de cartierul istoric Cetate, considerat “inima orașului” și polul major de atracție turistică.
Proiectul are ca scop promovarea patrimoniului cultural material din Fabric, sensibilizarea opiniei publice privind importanţa protejării şi conservării acestuia şi încurajarea turismului cultural în cartier. Proiectul are o abordare interdisciplinară, implicând în activitățile sale organizații și instituții care au ca domeniu de activitate promovarea şi protejarea patrimoniului cultural, istorici, arhitecți, specialiști în turism, specialiști în comunicare & PR și artiști vizuali. Până la acest moment, echipa de proiect a desfăşurat diverse activităţi în cartierul Fabric, precum: cartarea clădirilor din Ansamblul “Fabric” II, Situl “Fabric” I, Situl “Str. Badea Cârţan” şi alte monumente istorice individuale din cartierul timişorean; realizarea de interviuri cu cei care locuiesc în Fabric, punându-se accent atât pe aspectele pozitive, cât şi pe problemele cu care se confruntă zi de zi; desfăşurarea de ateliere de teatru forum şi circ social în spaţiul public, cu scopul de a atrage tineri din grupuri vulnerabile pentru a se implica în montarea unor spectacole de teatru forum şi circ social. De asemenea, în perioada iunie-august, o echipă locală de artişti ilustratori (Dan Ungureanu, Livia Coloji, Dushky, Kristina Malajmare, Lucian Popovici şi Erik Erdokozi) a realizat o colecţie de ilustraţii având ca inspiraţie elemente decorative sau faţade ale imobilelor din Fabric.
Colecţia de ilustraţii va fi prezentată publicului larg în 16 şi 17 septembrie, în cadrul evenimentului Heritage of Timişoara: Fabric, printr-o instalaţie de artă interactivă intitulată “Gânduri de(spre) Fabric” şi pe care participanţii vor fi invitaţi să scrie feedback şi soluţii pentru revitalizarea cartierului. De asemenea, organizatorii au pregătit: 2000 de cărţi poştale cu ilustraţiile pentru a fi trimise gratuit oriunde în ţară, direct de la eveniment, tururi de Fabric pentru copii şi adulţi, o prezentare de circ social şi un spectacol de teatru forum sau sesiuni de dezbatere pe tema cartierului. Programul complet al evenimentului este următorul:
SÂMBĂTĂ, 16 septembrie
- 11:00-20:30 Cărţi poştale de trimis (gratuit) oriunde în ţară
- 11:00-20:30 “Gânduri de(spre) Fabric” /// Instalaţie de artă interactivă şi expoziţie de ilustraţii
- 10:00 Explorări urbane în Fabric - Tur pentru copii cu arh. Roxana Pătrulescu (Tur de arhitectură & OAR / Filiala Timiş)
- 12:30 Explorări urbane în Fabric - Tur pentru copii cu arh. Roxana Pătrulescu (Tur de arhitectură & OAR Timiş)
- 14:00 Prezentare de circ social, powered by Şcoala de Circ
- 15:30 Tur de Fabric cu Fata cu umbrela roşie (Timisoara Tour Guide)
- 16:00 Jocuri de arhitectură @Fabric, cu ALTFELstudio
- 17:30 Vernisaj “Gânduri de(spre) Fabric” /// Instalaţie de artă interactivă şi expoziţie de ilustraţii
- 18:30 Dezbatere: “Trebuie să vorbim despre Fabric”, sesiunea I
- 18:45 Tur de Fabric cu Fata cu umbrela roşie (Timişoara Tour Guide)
DUMINICĂ, 17 septembrie
- 11:00-20:30 Cărţi poştale de trimis (gratuit) oriunde în ţară
- 11:00-20:30 “Gânduri de(spre) Fabric” /// Instalaţie de artă interactivă şi expoziţie de ilustraţii
- 15:00 "Dincolo de faţade: oameni şi întâmplări din vechiul Fabric(k)" - tur de Fabric cu Iulian Atanasiu (Timişoara City Tours)
- 16:00 Jocuri de arhitectură @Fabric, cu ALTFELstudio
- 17:00 Spectacol de teatru forum, powered by Basca - solidaritate şi acţiune
- 18:00 "Dincolo de faţade: oameni şi întâmplări din vechiul Fabric(k)" - tur de Fabric cu Iulian Atanasiu (Timişoara City Tours)
- 18:30 Dezbatere: “Trebuie să vorbim despre Fabric”, sesiunea II
- 20:00 Finisaj “Gânduri de(spre) Fabric” /// Instalaţie de artă interactivă şi expoziţie de ilustraţii
Participarea la eveniment este gratuită. Pentru participarea la tururi este necesară înscriere în prealabil, online sau la faţa locului. Detalii despre înscrierile la tururi, dar şi despre proiect se găsesc pe facebook.com/heritageoftimisoara şi pe www.heritageoftimisoara.ro.
Heritage of Timişoara: Fabric este organizat de Asociația PRIN BANAT, care care are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric.
Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi Consiliului Local Timişoara.
Sponsori: [e-spres-oh], nJoy. Parteneri: Timișoara 2021, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială Timiş, Tur de arhitectură, Asociația ARCHÉ, Monumente Uitate, Zelist Monitor, Basca - solidaritate şi acţiune, Şcoala de Circ, Ctrl-D, Alt Club, Liceul Teoretic William Shakespeare, PLAI Festival, AMBASADA. Partener de mobilitate:Uber.
Postat în categoria Noutăți în data de 12 september 2017.